Shambala

În istoria Europei medievale găsim un indiciu foarte elocvent privitor la existenţa Shambalei. Astfel, pe foarte multe hărţi medievale, găsim în centrul Asiei o ţară întinsă desemnată cu numele de „Împărăţia Preotului Ioan”. Nu exista pe vremea respectivă nici o ţară de o asemenea întindere în Asia, unde se aflau, mai degrabă, mici regate cu o întindere şi autoritate redusă. Împărăţia Preotului Ioan se întindea însă, pe aceste hărţi, din Turkestan pînă în Tibet şi de la Munţii Himalaya pînă dincolo de deşertul Gobi.

Istoricii occidentali medievali menţionează şi ei existenţa, în Orient, a unui Rege-Preot, descendent al Regilor Magi (despre care esoteriştii afirmă că au venit din Shambala).

Cel mai misterios aspect dintre toate este acela că în arhivele Vaticanului se află numeroase documente, cu precădere din secolul al XII-lea, care atestă corespondenţa întreţinută de Împăratul Bizanţului, de Împăratul Imperiului Romano-Germanic, de Papa Alexandru al III-lea şi de alte personalităţi faimoase ale epocii, cu „faimosul Rege al Indiilor”, preotul Ioan.

Mulţi căutători ai Shambalei au încercat să localizeze şi să găsească Shambala chiar pe Pămînt, mai ales în vastele ţinuturi misterioase şi neexplorate din Asia Centrală. Dar Shambala este un tărîm imens, locuit de milioane de fiinţe, şi este imposibil ca ea să fi putut rămîne ascunsă dacă ar fi fost undeva pe planeta noastră. Deoarece în descrierea tradiţională a Shambalei se precizează faptul că ea este înconjurată de munţi foarte înalţi, şi deoarece în tradiţia tibetană există anumite texte care descriu drumul către Shambala pornind din Tibet, mulţi occidentali îşi imaginează, în mod eronat, că Shambala se află în Tibet. Mai mult chiar, interdicţia accesului occidentalilor în Tibet a sporit fascinaţia pentru această ţară misterioasă. Deşi Shambala nu este acolo, totuşi este adevărat că Tibetul a fost în secolele anterioare zona de proiecţie a Shambalei pe Pămînt.

În ceea ce priveşte capitala Tibetului, Lhassa, restricţiile accesului erau şi mai severe: ea putea fi vizitată numai de către budişti. Dificultatea accesului în Lhassa, precum şi faptul că se cunoşteau practic foarte puţine lucruri despre acest oraş (inclusiv despre localizarea sa - nu se ştia precis pînă în 1866 unde este Lhassa) au făcut ca Lhassa să fie supranumită „Oraşul Pierdut” sau „Oraşul Interzis”. În Lhassa se află Palatul Potala, care era sediul tradiţional al lui Dalai Lama (conducătorul spiritual al budiştilor tibetani). 

Ceea ce este foarte interesant pentru noi este faptul că palatul Potala, construit în secolul al XVII-lea, seamănă foarte mult cu Casa Poporului (actualmente Palatul Parlamentului) din Bucureşti, deşi este puţin probabil ca arhitecţii acesteia din urmă să se fi inspirat după arhitectura palatului tibetan. Această sincronicitate este remarcabilă şi foarte semnificativă în sensul confirmării profeţiilor care afirmă că Bucureştiul va deveni în scurt timp Noul Ierusalim, adică principalul oraş sacru al planetei. Trebuie menţionat în acest context că celebrele profeţii ale lui Sundar Singh – referitoare la misiunea spirituală planetară a poporului român – au prezis corect construirea Casei Poporului, precum şi a canalului Dunăre - Marea Neagră, încă de pe vremea cînd nimeni nu şi le-ar fi imaginat.

Un alt loc sacru al Tibetului (atît pentru budişti cît şi pentru hinduşi) este muntele Kailasa, un vîrf izolat, de formă piramidală, situat în sudul Tibetului, într-un lanţ muntos paralel cu Himalaya. Accesul europenilor nu era permis în această zonă, primul european care a reuşit să întreprindă pelerinajul în jurul muntelui Kailasa fiind Hevin Sven Anders (exploratorul care a realizat primele hărţi ale Tibetului), în anul 1907. Muntele sacru Kailasa este identificat atît de tradiţia budistă cît şi de tradiţia hindusă cu Muntele Meru, „Axa Lumii”, şi se spune că realizarea de 108 ori a pelerinajului în jurul acestui munte, pe un traseu de 50 de km, aflat la 5000 de metri altitudine, asigură atingerea eliberării spirituale.

Este interesant de remarcat că şi în alte locuri în care a fost, cu mult timp în urmă, proiecţia Shambalei pe Pămînt, tradiţia locală asociază locul respectiv cu „centrul lumii”: de exemplu la Delfi, în Grecia, exista o piatră denumită „omphalos” (buricul pămîntului) care marca precis locul unde credeau grecii că se află acest centru al lumii. Despre Sfinxul şi Piramidele de la Gizeh, Egipt, se afirmă de asemenea că sînt plasate în centrul suprafeţei Pămîntului: meridianul şi paralela care trec prin Gizeh împart globul în cîte două părţi, fiecare conţinînd aceeaşi suprafaţă terestră (de „uscat”). 

Despre Shambala s-au scris uimitoare poveşti si s-a menţionat în nenumărate rubrici de religie si cultură. Chiar ilustrul scriitor Mircea Eliade pomeneşte despre acest tărîm într-o nuvelă fantastică „Strada Mîntuleasa".Scrieri budiste străvechi vorbesc despre acest tărîm mirific ca fiind atît real cît şi mitic adică cuprinzînd domeniul ceresc. Fiind descris ca un izvor de înţelepciune ancestrală, credinţa în el era cîndva larg răspîndită în China sub denumirea de Kun Lun - o vale în care nemuritorii trăiesc în perfectă armonie.

În tradiţia Indiană există un loc denumit Kalapa aflat la nord de Himalaya şi în care trăiesc oameni desăvîrşiţi. 

În Rusia se spune că în drumul spre Mongolia ajungi la Belovodai, loc în care oamenii sfinţi trăiau separaţi de lume, „într-o ţară a apelor albe”. Munţii Tibetului ascund un tărîm misterios numit Shangri-La. Acest misterios tărîm aflat la nordul Tibetului unde munţii închid în strînsoarea lor văi secrete fertile şi pline de verdeaţă, nu este trecut pe vreo hartă. Locul exact al lui Shangri-La despre care se spune în Tibet că ar fi Shambala, se poate afla în regiunea Tibetană din Himalaya, în munţii Cun Lun din China sau poate în munţii Altai din Mongolia. Legendele şi textele referitoare la Shangri-La indică totuşi o zonă la nord de India.

Călătorului rus Nicolas Roerich, membru al societăţii Teozofice, întrebînd un lama dacă Shambala este un loc real, i se răspunse: „Shambala este un măreţ domeniu ceresc şi nu are de a face cu pămîntul nostru”. Multe texte sacre budiste descriu drumul şi harta care duce în Shambala, dar mai degrabă obstacolele (munţi, rîuri, păduri) şi drumurile piezişe sînt probe şi teste spirituale pe care aspirantul parcurgîndu-le dobîndeşte accesul în domeniul Shambalei. Pe lîngă aceasta tradiţia budistă vorbeşte de un paradis subteran denumit Agharta, care este şi el legat de existenţa Shambalei. Roerich îl numea Agharti şi auzise de el în timpul unei expediţii prin munţii Altai din Mongolia şi Tibet. Un lama i-a spus că Shambala se află chiar în inima ţării Agharta şi este condusă de un „rege al lumii". Textele sacre vorbesc de oraşul Shambala ca fiind perfect rotund, în el se înalţă coloane, piramide, şi temple colosale, locuitorii săi fiind fiinţe desăvîrşite spiritual trăind într-o perfectă pace şi armonie. Rolul acestui centru este acela de a menţine pacea şi armonia în lume şi de a inspira şi ghida spiritual locuitorii planetei.

Shambala, ne spune tradiţia tibetană, are forma unei flori de lotus cu opt petale, adică este împărţită în opt regiuni principale, iar în centru se află capitala, Kalapa, unde îşi are reşedinţa Regele Lumii. Fiecare dintre cele opt regiuni principale este împărţită în 12 domenii avînd fiecare un guvernator. Practic, în Shambala există 96 de provincii distincte, plus capitala, Kalapa, un oraş vast şi înfloritor, în care se află impresionantul palat al Regelui Shambalei. Descrierea tradiţională a Shambalei menţionează şi faptul că ea este înconjurată de munţi foarte înalţi şi imposibil de trecut, simbol evident al faptului că acest tărîm există într-o dimensiune paralelă subtilă, dar şi al protecţiei care face imposibil accesul în Shambala pentru fiinţe umane care nu merită acest lucru.

Shambala, Rai, Agharta, Tărîmul Blajinilor, Kun Lun... alte şi alte denumiri ale unui loc în care chiar şi cei mai sceptici cred... Paradisul... un loc unde este iubire, armonie, pace, unde nu există răutate, minciună, egoism… ceva opus Pămîntului, dar care susţine fiinţele de aici… pe noi, cei ignoranţi…

Chiar dacă nu crezi în existenţa fizică a unui tărîm paradisiac te invit într-o călătorie la sfîrşitul căreia îţi garantez că vei descoperi existenţa lui... Te invit în marea călătorie către tine însuţi!!! Dar te previn că te paşte un mare pericol!!! Pericolul de a deveni fericit!!! Călătoria presupune aducerea unor jertfe pe altarul lui „tu însuţi”... trebuie să jertfeşti fără milă Egoismul, Răutatea, Minciuna, şi celelalte surate ale lor... Fii liniştit! Nu va rămîne spaţiu gol în urma jertfei... imediat locul le va fi luat de Iubire, Credinţă, Speranţă, Dăruire, Bunătate, Compasiune, Înţelepciune... şi la sfîrşitul călătoriei vei descoperi o scînteie divină ce te animă... îţi vei descoperi Sinele Suprem... îl vei întîlni pe Dumnezeu şi îţi vei da seama că El a fost întotdeauna acolo, în sufletul tău... acolo unde are un altar de care trebuie să ai grijă în permanenţă... şi să pui zilnic flori ale faptelor bune şi ale iubirii...

Te încumeţi să porneşti în această mare călătorie?...
Fii binecuvîntat... şi fie ca graţia divină să se reverse asupra ta...

http://www.artadeatrai.ro/arhiva/32/shambala.32.php